Friday, 18 June 2021, 6:45 PM
Site: Moodle UPSC
Course: Moodle UPSC (TIC)
Glossary: GLOSAR GENERAL
A

Abilitate/Ability

Capacitate înăscută sau dobândită care îi permite unui individ să efectueze cu succes anumite lucruri sau sarcini. Uneori termenul dat este utilizat ca sinonim al competenței, inclusiv în exemplele din proiectul Tuning, deși conform definiției Tuning, abilitatea este parte componentă a competenței.

Acreditare/accreditation

Procesul prin care o instituţie/autoritate competentă evaluează calitatea unei instituţii de învăţământ superior, a unui program educaţional, sau a unui modul/curs pentru a atesta oficial faptul că sunt îndeplinite criterii sau standarde minime predeterminate.

Atitudine/ Attitude

Stare mentală complexă ce implică sentimente, opinii, valori și dispoziții pentru a acționa într-un anumit mod.

Autoritate competentă/Competent authority

Persoană sau organizație care este împuternicită/delegată în mod legal să îndeplinească o anumită funcție.

C

Cadrul European al Calificărilor pentru Învățarea pe tot parcursul Vieții/ European Qualifi cations Framework for Lifelong learning (EQF-LLL)

Cadrul European al Calificărilor (EQF) este un cadru general de referință ce conferă transparență relației dintre cadrul educațional European și cel național (și/sau sectorial) de calificări și calificările pe care le conțin. Acesta este un mechanism de articulare/armonizare dintre cadrele naționale. În prezent există două cadre Europene de calificări. Un cadru se axează doar pe Învățământul Superior și a fost inițiat ca parte a procesului Bologna, alt cadru se axează pe tot diapazonul educației și a fost inițiat de Comisia Europeană. Primul cadru menționat Glosar poartă denumirea de Cadrul Calificărilor pentru Spațiul European al Învățământului Superior abreviat ca CC - SEIS (QF – EHEA). Al doilea cadru menționat se extinde peste toate zonele de învățare, incluzând pe cea a Învățământului Superior și poartă denumirea de Cadru European al Calificărilor pentru Învățarea pe tot Parcursul Vieții, abreviat ca CEC – IPV (EQF – LLL). EQF - LLL a fost adoptat de țările ce au aderat la procesul Bologna, și este un sistem ce are ca scop:  să agute persoanele ce învață (cetățeni, angajați, etc.) din Europa să înțeleagă întregul spectru și realția dintre diferite calificări naționale, locale și regionale din învățământ;  să promoveze acces, flexibilitate, mobilitate, colaborare, transparență, recunoaștere și integrare (legături) în și între sistemele europene de învățământ superior;  să susțină diversitatea, conținutul și derularea programelor educaționale și, prin urmare, autonomia academică națională, locală, regională și instituțională;  să îmbunătățească competitivitatea și eficiența Învățământului Superior European. A se vedea de asemenea: Cadrul Național al Calificărilor

Ciclu/cycles

Trei cicluri/niveluri secvențiale identificate de Procesul Bologna (ciclul unu, ciclul doi și ciclul trei) în care sunt plasate toate calificările din învățământul superior European.

Competență/competence

Competențele sunt o combinaţie dinamică de cunoştinţe, înţelegeri, iscusinţe, aptitudini, abilităţi şi atitudini. Programele de studii au ca obiectiv principal dezvoltarea acestor competențe. Competențele sunt dezvoltate în toate cursurile din program și sunt evaluate la diferite etape din program. Unele competențe sunt corelate cu disciplinele de studii (specifice domeniului de studii), altele sunt generice (comune pentru orice program de calificare). Competențele sunt dezvoltate într-o Glosar manieră integrată și ciclică pe parcursul programului în întregime. Potrivit proiectului Tuning finalităţile de studii exprimă nivelul de competenţe atins de către student.

Credite/Credit

Instrument de cuantificare, utilizat pentru a măsura volumul de muncă depus de student în termeni de timp necesar pentru realizarea finalităților de studii. Creditele permit cadrelor academice și studenților să evalueze volumul și nivelul de învățare, bazat pe realizarea finalităților de studii. Creditele pot fi acordate unui student pentru a recunoaște realizarea finalităților preconizate la un nivel anume prin învățarea la locul de muncă sau a învățării precedente. Creditele de obicei nu pot fi pierdute, de vreme ce au fost acordate, deși în anumite circumstanțe o instituție poate să ceară ca creditele să fie acordate într-un anumit interval de timp pentru a fi recunoscute ca parte a programului de studii. Acest lucru se poate întâmpla în acele domenii, în care cunoștințele și deprinderile se modifică în mod rapid, de exemplu în informatică sau medicină, etc.